Manifestarea - Cum ne prezentăm lumii?

Poate te întrebi ce ar mai fi de comentat despre manifestare din moment ce facem asta constant, în fiecare clipă. Știm despre ce este vorba, nu-i așa?  Și cu toate acestea, mi-am propus să încerc să te surprind un pic prin cele scrise mai jos.

Verbul a manifesta exprimă acțiunea de a se face cunoscut, de a (se) exterioriza, a (se) arăta. În alte cuvinte, manifestarea este procesul prin care necunoscutul devine cunoscut, invizibilul devine vizibil și prinde formă.

Intrinsec legată de creație, măiestria în manifestare, zic eu, se atinge atunci când ajungi să manifești plenar, complet, acel EU SUNT CEEA CE SUNT. Pâna la acel moment, treci prin magicul proces al revelării acestui „EU SUNT” și al conștientizării că, într-un fel straniu, ai manifestat de multe ori ceea ce nu ești de fapt.  

Te-ai întrebat, sau te-ai gândit vre-o dată, ce anume avem de a face cunoscut prin manifestare?

Trăgând cu ochiul la definiția de mai sus, răspunsul ar fi că ne facem cunoscuți pe noi. Atunci când ne manifestăm dăm viață și formă universului nostru interior, acel “ceva” necunoscut și invizibil  spre care marii înțelepți ai lumii ne îndemnă să privim și să îl descoperim. Indiferent cum percepem acest univers interior, putem fi de acord, că el conține tot ceea ce suntem – gânduri, emoții, senzații, concepte, experiențe, principii, dureri, suferințe, mânii, iubiri, împliniri, recunoștință, etc. – tot bagajul existenței noastre, de ale cărui aspecte suntem mai mult sau mai puțin conștienți.

În fiecare clipă, și eu și tu, alegem să scoatem la suprafață din acest „nevăzut”și să arătăm lumii ceea ce credem că este mai adecvat momentului și mai bine pentru noi.

Mintea noastră decide rapid, selectând funcție de situație, elementele ce trebuie să fie exteriorizate. Uneori, ea alege să exprime cu exactitate ceea ce credem, gândim sau simțim, alteori alege să prezinte adevărul nostru profund mai mult sau mai puțin cosmetizat.

Din păcate, de cele mai multe ori facem asta fară să fim pe deplin conștienți, iar această lipsă de atenție adresată actului de manifestare ne poziționează pe un fel de „pilot automat”. În acest caz, decizia de a alege ce să manifestăm este predată în totalitate minții noastre care, în baza experiențelor trecute, crează viitorul repetând lucrurile învățate și adânc înrădăcinate.

Sistemul nostru mental funcționează perfect oferind stabilitate și confort. Suntem mândri de mintea noastră, de acuratețea, rapiditatea și eficiența ei. Și toate sunt bune și frumoase până când realizezi că ceea ce manifești este mai mult o oglindă a condiționărilor tale și mai puțin a ceea ce simți tu că ești. 

Pe de altă parte, atunci când alegi să renunți la „pilotul automat” și îți recapeți dreptul și responsabilitatea de stăpân al propriei vieți, ai posibilitatea de a alege TU ce vrei să manifești.  Poate te-ai săturat să îți fie frică de una și alta, poate te-ai săturat să pleci capul când se țipă la tine chiar dacă tu crezi că ai dreptate, sau poate ai obosit de atâta control și încrâncenare. Și, în acel moment, deși mintea îți spune care este răspunsul corect, TU alegi să fie altfel.

De ce avem nevoie de manifestare ?

În două vorbe, pentru a comunica cu ceilalți.

Cred că ne putem compara cu un aparat de codificare foarte sofisticat care are capacitatea de a codifica lumea interioară într-un limbaj uzual, în forme, semne, sunete ușor de înțeles de ceilalți. În același timp, apartul nostru știe să decodifice ceea ce emit cei din jurul nostru pentru a ne permite să înțelegem propriul lor univers interior. 

În acest fel, manifestarea devine puntea de legătură dintre mine și tine.

Întreaga noastră existență socială este asigurată de modul în care ne comportăm, ne manifestăm. Materializarea gândurilor, emoțiilor, sentimentelor crează acțiuni, cuvinte, gesturi pe care le adresăm lumii. La rândul ei, lumea răspunde printr-un ingenios proces de feedback actului nostru manifestat și astfel procesul comunicării continuă. Probabil că ai observat că, de cele mai multe ori calitatea manifestării noastre generează un raspuns de același tip. Iubirii îi răspundem cu iubire, durerii cu durere, agresivității cu agresivitate, minciunii cu minciună. 

Suntem ceea ce gândim și transmitem, nu-i așa? 

Cât adevăr și câtă minciună este în manifestare?

Cu alte cuvinte, suntem capabili să manifestăm și altceva decât am fi, suntem capabili să falsificăm adevărul.

Am fost învățați că trebuie să fim perfecți, atot-cunoscători, cei mai buni și cei mai puternici, că trebuie să reușim să ajungem importanți, că lupta este totul. Într-o astfel de lume slăbiciunea, eșecul, lipsa de conformitate, blândețea, compasiunea, etc. atrag după sine, scoaterea „în afară”, fie că vorbim de grupul de prieteni, colectivul unde lucrăm sau societate. Suntem ființe sociale și am fost creați așa iar acest aspect al existenței noastre pământene a ajuns să se transforme în cel mai puternic instrument de subjugare. Preocuparea majoră a colectivităților sociale este aceea de a se focusa pe a identifica greșelile și mai ales victimele și odată găsite, ele vor suporta consecințele pedepsei și excomunicării. Suntem adesea mândri de asta, căci așa am fost educați. E oare de mirare că în astfel de condiții suntem lași în primul rând față de noi înșine, că ne este în permanență frică să nu creadă cineva că am greșit cumva și să fim trași la răspundere, că ne este frică să refuzăm orice normă impusă pentru a nu fi excluși din grup?

Adevărul este că multora dintre noi și de multe ori ne este frică să fim adevărați, pentru simplul motiv că undeva, în străfundurile noastre, există ideea cum că asta ar fi ceva greșit.  

Suntem ne-adevărați de fiecare dată când ne negăm propriile emoții și felul de a fi, alegând în schimb „ceea ce trebuie”.

Suntem ne-adevărați atât timp cât încă credem că suntem doar imaginea din oglindă și tot ceea ce generic numim „al meu”, un om mai mare sau mai mic însă mereu la mâna destinului condus de un Dumnezeu supărăcios și răzbunător.

Suntem ne-adevărați atunci când suntem rupți de sufletul și conștiința nostră, refuzând astfel, de multe ori, mâna întinsă a vieții care vrea să ne ajute să ieșim din tragismul și suferința unei vieți prost înțelese.  

Un aspect interesant al modului în care ne manifestăm este faptul că în ciuda atenției și ingeniozității minți noastre, adevărul nostru interior și profund găsește mereu o cale de a ieși la suparafață. Aliatul de nădejde este propriul nostru trup.

Manifestarea trupului este întotdeauna fidelă adevărului nostru interior pentru că ea scapă de cele mai multe ori controlului mental. Dacă ne este frică vom emana frica prin fiecare por în ciuda cuvintelor serioase, mature sau vindicative pe care le rostim. Dacă avem încredere în noi, în ceea ce știm și credem, această încredere va fi ceea ce vom transmite celuilalt chiar dacă cuvintele alese nu sunt cele mai oportune.

Deci, cât adevăr este în manifestarea ta?

Poate fi manifestarea o cale de evoluție personală?  

Cu sigurantă da. Spuneam că prin manifestare tu și eu dăm formă propriei noastre ființe permițându-le celorlați să ne vadă, să ne cunoască. Această formă va genera un raspuns care va reflecta ceea ce am creat. Lumea exterioară este o oglindire a lumii interioare și astfel, uitându-ne în exterior, la feedback-ul pe care acesta îl oferă, putem să înțelegem ce am manifestat și mai ales de ce am ales astfel.  

Hai să detaliem un pic. Fiind un act de creație, înaintea oricărei manifestări a existat un gând și o emoție. Procesul manifestării inconștiente, pilotul automat,  funcționează în baza experiențelor trăite făra a se judecă valabilitatea, adecvarea lor în clipa prezentă, ACUM. Implicit el te va menține în aceiași buclă existențială, între aceleași tipare și bariere. Lumea ta exterioară va fi mereu aceiași, aceleași experiențe generatoare de dureri, nevoi, dorințe neîmplinite. Practic fără să vrei creezi din nou și din nou aceleași situații în care vei trăi aceleași suferinți. Apropo, știai că aprox. 97% din gândurile noastre sunt repetitive?

Pentru a schimba toate acestea trebuie să devi conștient, iar această conștientizarea a propriilor simțiri, emoții, gânduri, atunci când ele au loc, te întoarce spre interior, spre tine. Când atenția ta este îndreptată spre tine poți să vezi imaginea completă, să înțelegi cum funcționează lucrurile și poți, chiar poți să alegi altceva. Conștientizarea îți permite să creezi un spațiu între emoție – gând – acțiune. Când ești pe pilot automat ele sunt una, pachet complet. Privindu-le ca pe elemente separate poți să simți că ești supărat pentru ceea ce ți-am făcut, să alegi să vezi dincolo de gândurile rele, orgolii, mânii și într-un final, și să alegi să renunți să țipi la mine cum poate ai fi făcut în mod uzual. Dai astfel naștere unui alt tip de răspuns îmbrăcat în alte energii și, drept urmare, unui alt feedback.

Când ești conștient poți să alegi iar când poți să alegi poți să schimbi.

Manifestarea conștientă a ceea ce suntem astăzi, chiar imperfecți fiind, ne permite să scoatem la lumină valențe noi, aspecte ce merită a fi vindecate, re-analizate, remodelate. Facem apoi încă un pas și manifestăm un nou „eu” și reluăm procesul de analiză spre un nou pas, o nouă deschidere. Luminița de la capătul tunelului este manifestarea plenară a Ființei, a adevăratului EU SUNT, în toată splendoare, măreția, integritatea, înțelepciunea și multidimensionalitatea sa.

Dar ce presupune manifestarea conștientă?

E o întrebare la care vom răspunde săptămâna viitoare.