Manifestarea Conștientă

Manifestarea este un act de creație. Îți spuneam în primul articol dedicat manifestării că este forma finală a modului în care alegem să ne exprimăm emoțiile, gândurile, trăirile noastre în exterior, în fața lumii. Fiecare clipă este unică prin context, conținut și formă. Din tumultul și prea plinul universului interior alegem în fiecare clipă varianta cea mai adecvată pe care dorim  să o transmitem celor din jur.

Alegem dacă vrem să manifestăm iubire sau ură, bucurie sau supărare, înțelegere și compasiune sau intransigență și răutate. Alegem dacă vrem să creem armonie sau opusul ei,  să fim TOTUL sau o palidă umbră a acestuia.

Există 6 aspecte care intervin în momentul în care ne punem problema ce anume manifestăm. Fiecare aspect ne definește ca persoană, ca ceea ce suntem ACUM și AICI, și în același timp constituie un criteriu de selecție din tolba interioară.

Primul aspect – Cunoașterea

Din perspectiva manifestării, cunoașterea vine să oglindească măsura în care ne cunoaștem pe noi înșine și modul în care ne raportăm la ceilalți și la viață.

Putem schimba doar ceea ce cunoaștem și am înțeles așa că, dacă ne propunem să înțelegem de ce uneori ne comportăm anapoda sau atfel decât ne propusesem inițial, devine necesar să aflăm mai multe despre cine suntem și ce căutăm de fapt.  

Ceea ce cunoaștem, știm, definește modul în care privim și ne construim realitatea iar această realitate poate fi mai mică sau mai vastă funcție de ceea ce alegem să experimentăm. Este ca atunci când ne-am propune să privim lumea printr-un set de lentile din ce în ce mai opace. Pe măsură ce eliminăm câte o lentilă lumea devine mai vizibilă ochilor nostri, când le adăugăm lumea se îngustează. Fricile, atașamentele, blocajele emoționale și mentale, și multe altele sunt lentilele fiecăruia dintre noi. 

Dorința de a cunoaște mai mult, fie că vorbim despre lumile interioare sau exterioare nouă, există în fiecare dintre noi. Ea poate lua forme diferite funcție de cine suntem, însă ea este vie, aceiași, pulsând în adâncul nostru și îndemnându-ne să mergem tot mai departe. Însă cât, cum , când vom asculta glasul acestei dorințe rămâne la libera noastră alegere. Un lucru este cert: cu cât știm mai multe despre noi înșine și lumea, universul în care trăim, cu atât ne va fi mai ușor să înțelegem propria noastră manifestare. 

David Joshua Stone spunea, într-una dintre cărțile sale, că viața, așa cum o știm majoritatea dintre noi, reprezintă doar 10% din totalitatea ei. Avem 90% din viață care ne așteaptă să o descoperim și să îi permitem să ne învețe să o manifestăm.   

 Al doilea aspect - Permisivitatea    

Când vorbim despre permisivitate vorbim despre Liberul Arbitru. Îmi permit să validez ceea ce am fost învățat despre lume, viață, despre cine sunt sau le iau pe toate drept bune și corecte? Îmi permit să schimb ceva pentru a avea o viață mai frumoasă, mai bogată, mai împlinită decât am avut până acum? Îmi permit să mă iert, să mă iubesc, să mă vindec, să fiu eu cel adevărat?

„Bineînțeles că da” ne va răspunde de multe ori EGO-ul nostru. Deziluzia apare când ne propunem să facem ceva concret. Descoperim atunci că sub această mască a bunăvoinței față de noi înșine se ascunde o mare frică de schimbare.

Am întâlnit atât de mulți oameni care vor să se vindece dar care refuză să schimbe ceva din modul în care gândesc. Vor vindecarea dar refuză să accepte că vindecarea înseamnă mai mult decât a alerga de la un doctor la altul și a lua un pumn de medicamente. Refuză orice apropiere de cine sunt și suferințele ascunse care îi macină.

Ce își permite un asfel de om să manifeste? Cât adevăr este în ceea ce spune și face raportat la cine este el azi, în interiorul său?

Ne este frică să fim adevărați, ne este frică să acceptăm că am greșit, ne este frică de vindecare pentru că toate acestea presupun schimbarea noastră interioară. EGO-ul nostru va ține cu dinții de ceea ce are, cu prețul dispariției noastre. 

„Cine mai ești tu fără povestea vieții tale ?”. EGO-ul va spune NIMIC.  ... și totuși,  Maestru Sai Baba spunea „Omul este Dumnezeu mai puțin EGO”. Cine are dreptate?

Pentru a transcede EGO-ul, permisivitatea trebuie susținută de credință și mă refer la credința aceea profundă care izvorăște din adâncul Ființei. Credința că ai dreptul, că meriți, că poți, oricât de greu ar fi, credința că întreaga creație și Dumnezeu sunt alături de tine și nu împotriva ta. Ne regăsim de multe ori această credință în momentul în care aceasta este singurul lucru care ne-a mai rămas. În bezna întunericului interior o să găsim întotdeauna lumina salvatoare.

"Îmi permit, îmi permit, îmi permit ..." este un început bun pentru a descoperi ce îmi dau voie să fac și ce nu, ce îmi dau voie să manifest cu adevărat și ce nu.

Al treilea aspect – Iubirea și Iertarea     

Iubirea și iertarea merg mereu braț la braț. Una fără cealaltă nu se poate căci fiecare o conține pe cealaltă și se generează reciproc.

Personal cred că Iubirea și Iertarea sunt în acest moment cele mai mari lecții ale umanității. Le tratăm, de multe ori, pe ambele, superficial și de la nivel mental. Există excepții desigur dar din păcate mai avem ceva până la masa critică. 

Ne este greu să iertăm și de aceea de multe ori ne prefacem că am iertat. Ne amăgim cu gândul că dacă am reușit să rostim aceste cuvinte am rezolvat problema. Iertarea profundă necesită efort și perseverență pentru simplul motiv că ne este greu să ne detașăm de toată durerea, suferința, victimizarea pe care le-am acumulat și care acum ne definesc.

Ne este frică să ne uităm în sufletul nostru din cauza noianului de neiertări. Ca orice umbră a sufletului, ne-iertarea ne consumă energetic și emoțional. Ea cere să fie observată, acceptată și transceasă și dacă toate acestea nu se întâmplă se va strecura mereu, cum știe ea, în tot ceea ce facem.

Cel mai greu este să ne iertăm greșelile pe care le-am făcut față de noi înșine. Fugim de ele cât de mult putem și este surprizător de cât de multă imaginație și creativitate putem da dovadă pentru a le ascunde.  

Iertarea și Iubirea manifestate din prea plinul sufletului sunt eliberatoare. Ele creează spațialitate, libertatea de a fi așa cum ești, bucurie. Iertarea și Iubirea sunt „contagioase”, ele se raspândesc și umplu spațiul oricărei inimi deschise și permisive ce o întâlnesc în cale.  

Manifestarea din iubire și iertare este plenară, profundă, te implinește și te înalță. Câți dintre noi aleg constant să manifeste iubire și iertare în viața de zi cu zi?

Al patrulea aspect - Reconcilierea              

Trăim într-o lume plină de paradoxuri pe care, de multe ori, ni se pare că este imposibil să le reconciliem. Cum să fi sărac și fericit? Cum să zici că ești bogat când tu nu ai de nici unele? Cum să zici că lumea este așa cum este pentru că așa ne este și sufletul ? Cum să fie și energii feminine și masculine în mine când eu mă uit în oglindă și sunt .. fată / băiat? Cum adică, sunt și nu sunt al acestei lumi?

Mintea are probleme în a pune laolaltă aceste aspecte contrare și de multe ori abandonează, le lasă pe seama altora sau zice că sunt prostii fără folos.

Einstein frumos spunea că soluția la problemele actuale (paradoxurile în cazul nostru) se găsește la un alt nivel de conștiință decât cel la care ele au fost generate. Cum nivelul de conștiință este legat de nivelul nostru de cunoaștere, iată că de întoarcem la primul aspect al manifestării.

Ca să reconciliezi două aspecte aparent opuse este necesar să afli, să înțelegi că lumea funcționează după niște legi universal valabile, iar una dintre acestea este polaritatea. Tot ceea ce există  în vastul univers material respectă această lege și totul are un aspect dual. Bine / rău, sus /jos, lumină / întuneric, etc sunt poli diferiți ale aceluiași aspect. Acești poli sunt intrinsec legați, formând un tot, în care fiecare îl susține și îl generează pe celălalt. Simbolul Yin – Yang este cel mai reprezentativ în acest sens.

Ca să reconciliezi este necesar să îți permiți să treci dincolo de tiparele și constrângerile propriei tale minți, să te deschizi spre o înțelegere mai profundă. Pentru că am fost învățați că exită ori „albă” ori „neagră” și că „albă și neagră” nu există, avem tendința de a distruge una dintre părți pentru ca cealaltă să existe.

Este unul dintre motivele pentru care s-a spus că EGO-ul trebuie distrus ca să poți să evoluezi, că Umbra ta trebuie „călcată în picioare” dacă vrei să fi Lumină. De fapt, ambele trebuie să exite pentru a crea Întregul.

Avem nevoie de EGO pentru a înțelege materialitatea lumii așa cum avem nevoie de suflet pentru a înțelege realitățile și dimensiunile mai subtile ale existenței: avem nevoie de Umbră pentru a experimenta aspecte ale durerii, fricii, suferinței așa cum avem nevoie de Lumină pentru a experimenta iubirea, compasiunea, înțelepciunea.  

Reconcilierile interioare sunt printre cele mai provocatoare. Ele implică aspecte contrarii ale ființei noastre care, ce să vezi, cer același lucru – să le permitem să existe, să facă ce știu ele mai bine iar noi doar să le observăm jocul pentru a ne înțelepți.

Al cincilea aspect - Interconectarea

Știința ne arată de vre-o 50-60 de ani încoace că separarea de fapt nu există. Tot ceea ce am presupus a fi spatiu gol este de fapt plin de o energie subtilă care permite schimbul energetic dintre lucruri și în același timp le împreunează într-un TOT. Iată deci că, spre surprinderea  noastră, suntem conectați unii cu alții, cu natura, cu obiectele din jur, cu universul cu stelele și galaxiile sale.

„Trăim într-o mare supă energetică” (mi-a plăcut expresia asta) în care fiecare bucățică comunică cu toate celelalte, este vizibilă tuturor, și orice mișcare are face influențează ceea ce este în jurui ei și întregul.

Deci dacă lumea toată știe cum suntem de fapt, de cine și de ce ne mai ascundem? La ce ne este de folos să mințim, pe noi și pe alții? O să găsim o singură parte din noi care va ține mâna sus – EGO-ul.

EGO-ul este reprezenantul separării. Și nimeni nu o cunoaște mai bine ca el. Din separare se naște frica, dorința exacerbată de acceptare într-o colectivitate, competiția acerbă, lașitatea, compromisul, egoismul, intransigența, etc. Primul nivel al jocului în materialitate este cel al separarării și al EGO-ului. Pentru celelalte nivele, care deschid porțile către aspectele multi-dimesionalității, avem nevoie doar de dorință, curiozitate și permisivitate.

Separarea distruge și asta se vede în tot ceea ce facem. Interconectivitatea este creatoare și dătătoare de viață. Pe măsură ce validăm în mod conștient legăturile invizibile cu ceilalți, cu natura, cu pământul, cu TOT, vom crea potențialul manifestării adevărului nostru interior.

Al saselea aspect – Practica

Mai știți vorba aceea „teoria ca teoria dar practica ne omoară”? Cam așa și cu manifestarea...

Acesta este momentul în care ceea ce am cules din tolba noastră interioară spre a fi manifestat va căpăta o formă. Funcție de ceea ce știm, ne permitem să arătăm, de durerile, supărările, bucuriile care s-au declanșat în acel moment stimulându-ne capacitatea de a ierta, iubi, reconcilia, de modul în care ne simțim separați de restul sau din contră, generăm forma, actul manifestat.

Practica este finalitatea procesului de manifestare – un zambet, o îmbrățisare, un sărut, o mângâiere, o vorbă bună sau opusul lor. Este acel „cum” care ne arată cum ne-am descurcat de această dată și ce formă finală am reușit să prezentăm lumii ca expresie a ceea ce suntem.

Tot ceea ce facem generează o reacție din partea lumii în care trăim. Aceeastă reacție este feedback-ul care ne este oferit, este oglindirea propriei manifestări în oglinda lumii. Frumusețea este că, dacă vom privi cu atenție această oglindire vom putea să vedem cum arată ceea ce am creat. Și bine știm că, de multe ori între ceea ce credem că am creat și ceea ce am creat este o diferență.

Devine evident de ce acest feedback este atât de valoros, mai ales atunci când dorim să validăm etape ale procesului nostru de schimbare.

Iată un exemplu: Imi spun că l-am iertat pe cel care m-a rănit cândva. Am depus ceva eforturi în acest sens și cred că l-am iertat. Și vine viața și mi-l scoate în cale iar ceea ce simt este că mi-aș dori să fiu pe partea cealaltă a străzii, așa că mă fac că nu îl văd ca să nu dau ochii cu el. Pot trece cu ușurință peste moment și să-mi zic că azi nu aveam chef de vorbă, că mă grăbeam, etc. Sau... pot să aleg să mă uit la cum m-am comportat și să încerc să înțeleg de ce așa.        

Din această perspectivă, practica este momentul adevărului, momentul în care trebuie să dovedesc că ceea ce am zis, am și făcut. Am zis că l-am iertat dar iată că prima emoție a fost una de disconfort. Așa că încerc să aflu – ce aspect mi-a rămas necunoscut, ce mă împiedică să-mi permit iertarea completă, mai există conflict între niște aspecte ale personalității mele? Interconectare ne-a adus față în față pentru a-mi valida nivelul iertării prin propriul meu mod de a mă comporta.  

Manifestarea este o cale de auto-cunoaștere și evoluție atât timp cât sunt atent la ceea ce fac și sunt dispus să caut răspunsurile corecte. Avem nevoie să fim conștienți de noi înșine ca să evităm fuga și eschivarea de sine. Avem nevoie să înțelegem procesul manifestării și elementele sale ca să putem fructifica răspunsul pe care lumea exterioară ni-l oferă cu atâta dăruire de fiecare dată.

Putem să trăim și fără toate astea, putem să trăim cu cei 10% din viață pe care îi știm deja. Este la latitudinea noastră. Și toate bune, până într-o zi când vom înțelege că restul de 90% nu mai sunt de neglijat.

Să vă fie de folos. 

ps: O aplicație practică săptămâna viitoare