FURIA

Furia .. de mult nu am mai simțit-o și în primă fază m-a surpris amploarea fenomenului care m-a luat literalmente pe sus. Un val de gânduri nebune și războinice care sunt pregătite să facă ravagii și să desființeze tot ce le stă în cale.

A apărut de niciunde .. declanșată de câteva evenimente adunate laolalta. Nici unul dintre ele nu avea capacitatea sau puterea de a deschide această poartă. Cu toate astea, simpla lor înfrățire într-un interval scurt a generat o adevarată explozie de sentimente.

O simțeam crescând și în ciuda încercărilor mă simțeam incapabilă să o controlez. La un moment dat, nu știu cum, am găsit puterea de a mă uita la ea.  “Faci ca pepsi” mi-a trecut prin cap și Observatorul meu interior mi-a zâmbit. Exact ca o sticla de pepsi bine agitată căreia îi scoți capacul brusc am explodat și eu împroșcând cu gânduri și sentimente de tot felul.

Uitându-mă la ea i-am văzut urâțenia dar și durerea și neputința. Ca niciodată m-am abandonat ei. “Sunt furioasă, în clipa asta sunt furioasă...”. Acesta este adevărul, adevărul meu, adevărul lui Acum!

Încerc să o țin cât de cât în frâu și ca să mai scad un pic tensiunea aleg să merg prin soarele nebun de afară cu gândul că dacă obosesc eu poate obosește și ea.  Merg repede și evit privirile oamenilor ca nu care cumva să cadă cineva în mâinile ei și să-i devină victimă.

Micul meu Observator continuă să o studieze și constată cu surprindere că de fapt sunt multe furii, mai mici, mai mari, mai prospete, mai vechi. Toate s-au vorbit să vină acum să-mi releve momentele în care am strâns din dinți ca să fiu fată cuminte, ca să nu spun ce avem de spus  pentru că nu e bine și frumos sau pentru că mi-a fost frică, momente în care i-am pus pe alții mai presus de mine din compasiune, din respect.. Momente în care am ales să renunț la ceea ce eram, gândeam, simțeam, ca să fie pace, liniște, bine.  Imaginile imi arată sufletul schimonosit și suferind, reflecții în oglindă care scot la lumină neputința, frica, lipsa de încredere.

Treptat, treptat energia furiei a mai scăzut în intensitate și constat că lasă pustiu în urma ei. Mă uit în sufletul meu și el arată ca un loc devastat de o tornada .. lucruri distruse, aruncate care încotro, pustiu și fum ..

În calendarul maiaș sunt Furtuna și astăzi am ales să manifest furtuna, și am darâmat tot ce mi-a ieșit în cale lăsând lumina să cadă peste trecut.

Îmi las furia să se manifeste .. simt un clocot interior care își cere dreptul la manifestare. Puterea ei mă face să înțeleg presiunea generata de acumularea acestor mici și multe furii de atâta timp. “Sunt ceea ce Sunt” și bulburucii furiei tâșnesc încă o dată cu toată puterea. Am voie să fiu Furie, îmi îngădui să fiu Furie, aceea Furie căreia i-am închis gura de atâtea ori .

Lacrimi de durere îmi curg pe obraji și îmi văd Observatorul privindu-mă cu indulgență.  M-am identificat cu rolul și puterea furiei a pus stăpânire pe mine. Când reușesc să mă detașez și să mă uit la ea se liniștește, când îmi întorc privirea se stârnește iară de parcă singurul lucru pe care îl cere este să o privesc, să o accept.

Oamenii au nevoie de recunoaștere și asemenea lor și propriile noastre emoții resimt aceiași nevoie.

Sunt ruptă de Prezența mea, de acel profund EU SUNT și parcă nici gândul de a o chema nu are nici o putere. Sunt singură cu ea, cu Furia mea, ca o fruză intr-un vânt turbat.

Imi aduc aminte că dimineață spuneam “Eu sunt Iubire, Eu sunt Voință” așa că încerc să cobor cumva în mijlocul sufletului meu și mă vad cum mă fac mică și mâ strâng ghem în acel loc sacru. Încerc să mă distanțez și mai mult de energiile furiei creând un spațiu mic între mine și ea ... și mă cobor și mă strâng până ajung o mică scânteie care pâlpaie timid.

Inspir și expir și mă forțez să gândesc “Eu sunt Iubire, Eu sunt Lumină” și steluța mea începe să se stabilizeze și să lumineze constant.

“Eu sunt Iubire, Eu sunt Lumină”.E prăpăd afară căci energiile furiei se revoltă din nou. Rămân așa mică și continui să repet iar și iar “Eu sunt Iubire, Eu sunt Lumina“. “Eu sunt Voință” apare de nici unde...

Lacrimile imi curg și cu ochii în jos spun furiei “EU nu sunt TU”. O mică pauză pentru a mai prinde curaj și spun din nou ”Eu sunt Iubire și Lumină .EU NU SUNT TU!”.  Din mijlocul steluței mele mă văd ridicându-mă în picioare. Mă îndrept privind-o fix în ochi și glasul meu vorbește din nou “ EU NU SUNT TU iar TU o să te oprești ACUM !

Și totul stă ... E o liniste ca de mormânt; nimic și nimeni nu mișcă nici ea, nici eu. Inima îmi bate nebunește gata să sară din piept. Ușor, încep să respir și mă întorc la steluța mea de lumină. Închid ochii și mă văd strângându-mi toate forțele și spunându-mi “Pot să o fac să lumineze, știu că pot”. Și lumina ei se amplifica mai mult și mai mult. Steluța mea creste până ajunge o sfera de lumina cât inima mea și continuă să crescă până mă imbracă de tot.

E încă liniște. Ma uit din nou către în afară. Chipul furiei s-a schimbat și văd imaginea propriei mele Umbre înconjurată de arhetipuri. Sunt impasibile acum ca niste figurine de piatră fară a exprima nimic. Preț de câteva secunde ne uităm unii la alții și mă trezesc spunând: “Prieteni?” și le întind mâna. Se uită fix la mine și brusc ele răspund în cor “Prieteni”.

“A venit momentul să auzi ce vrem să-ți spunem..” începe să spună Umbra iar eu am stat și am ascultat.

“Sunt deschisă să primesc tot ceea ce universul are să-mi ofere ..” spuneam de dimineață. Astăzi am primit niște prieteni J