De vorbă cu Marea

Privește-mă, simte-mă ... mi-a spus marea.

Care este realitatea la care te raportezi ? Ochii tăi văd plaja, golful, stâncile de care mă lovesc. Vezi valurile și liniștea cu care mângâi plaja, vezi freamătul, mișcarea din larg. Simți briza și picăturile de ploaie ce cad pe pielea ta... Crezi că asta sunt eu?

Coboară-ți privirea în adâncul meu. Nu mă mai vezi dar eu încă sunt. Tăcută, nevăzută mă manifest într-o altă realitate pe care, tu doar poți să ți-o imaginezi, dar asta nu mă face mai puțin prezentă, reală, tangibilă. Vezi peștii și plantele, vezi fundul, vezi întunericul, vezi ceea ce ochii tăi nu văd.  

Când îmi spui numele, apa, mă ști la fel. Sunt aceiași indiferent de formă, indiferent de cum mă manifest. Sunt ploia și briza, sunt marea și apa care o bei, sunt râul și lacul, sunt cubul de gheață din paharul tău și ghețarul de la pol, aceiași, mereu aceiași.

Fiecare picătură de apă este aceiași, parte a mea, purtând în memoria sa tot ceea ce am fost vre-o dată. Oricât de departe de sursă, oricăt de rece sau caldă, de vizibilă sau invizibilă pentru tine, picătura de apă este mereu aceiași, mereu acasă. Liniștea mea, tumultul meu, voința mea, rabdarea și tandrețea cu care te învălui fac toate parte din picătura de apă.

Interiorul este mereu la fel doar exteriorul se schimbă. Iubesc și golful care mă cuprinde și stânca care mă provocă risipindu-mă pentru a mă aduna din nou și soarele care mă soarbe și norul care mă expiră lăsându-mă să cad din nou pe pământ. Iubesc orice formă și mă las în mâinile vântului și a curenților și a nisipului care mă înghite. Mă las purtată acolo unde este nevoie fără rețineri, fără întrebări, parte a creației și sursă a creației însăși.

Vezi și simți manifestarea mea, în forme și culori. Vezi și simți ceea ce pot fi și ceea ce aș putea fi. Eu sunt marea, eu sunt apa orice aș întâlni în cale, oriunde aș fi, eu sunt .. și nimic nu poate schimba asta.

Tu ești ca mine! Fi ca mine!

Mișcarea ancestrală din adâncurile mele este la fel cu cea din interiorul tău. Această mișcare e cea care te tulbură, motor al propriei tale existențe aici pe pământ. Ceea ce ești tu își are izvorul în această mișcare subtilă, fără formă, fără limite, fără așteptări, fără căutări.

Tu capeți formă atunci când întâlnești o altă formă. În contact cu ceea ce numești tu realitate, capeți formă prin modul în care alegi să te manifești. Ai și tu plaja ta, și stânca și golful, și pământul și soarele și norii, mă ai pe mine.

Diferența dintre noi este că eu mă abandonez  realității creând în armonie, tu nu. Tu încă crezi că ști mai bine, că poți să controlezi jocul întrepătrunderii. Asta te face să te pierzi în propriul tău joc și să crezi că ești apa de pe plaja, apa înproșcată de stânca, apa din golf, briza sau ploaia.

Uiți cine ești de fapt, uiți scopul, uiți menirea, uiți... . Și din ce uiți din aceea îți este mai greu să te întorci, să demolezi baraje, să îndepărtezi balastul care îl porți cu tine.        

Fi ca mine! Iubește tot ceea ce îți iese în cale și abandonează-te. Fi picătura care după ce și-a trăit experința se intoarce invariabil acasă, în străfunduri.  

Toate au un singur scop, să te ajute să te întorci mereu și mereu în adâncul tău. Acolo este acasă, acolo este liniștea ce o cauți, acolo este Voința, acolo este Lumina și Iubirea, acolo este TOTUL, acolo ești TU.

Lasă vântul să scoată la suprafață balastul, lasă apa să-ți spele sufletul, lasă soarele să-ți usuce lacrimile. Lasă cerul să-ți hrănească mintea și pământul să te susțină și să dea formă viselor tale.

Tu doar FI !

Și atunci manifestarea ta va fi cea a mișcării profunde, a unității și iubirii, eliberată de obstacole și frică, atunci vei crea împreună cu Universul în Întreg materializând visele omenirii.

Tu doar FI! .. mi-a șoptit la ureche marea.