Între Lumină și Întuneric

Mă gândeam zilele trecute de ce ne este frică de Întuneric.

Poate pentru că inițial am fost creați din Lumină și ulterior am fost învățați că lumina înseamnă doar soare, doar alb, doar bine sau, poate pentru că, la un moment dat în evoluția noastră, am asimilat răul cu întunericul. 

Indiferent de motiv, întunericul ne sperie prin necunoscut cu atât mai mult cu cât, pentru a-l pătrunde, avem nevoie de altfel de repere ale simțirii decât cele folosite în lumină. În întuneric nu vezi iar noi, ne bazăm întreaga noastră existență în special pe ceea ce vedem. Așa că în întuneric marea majoritate dintre noi suntem pierduți.  Frica se instalează, mintea creează fantasme și noi devenim mici și neputincioși.

În consecință, suntem învățați de mici să ne fie frică de ceea ce nu vedem, de necunoscut, să nu credem în lucrurile fără formă vizibilă, să alungăm întunericul indiferent de forma sa și să căutăm lumina.

Ceea ce s-a pierdut pe drum evoluției noastre este faptul că Lumina, acea Lumină pe care o caută sufletele noastre, conține în infinitatea sa de nuanțe inclusiv întunericul. Așa că vrem nu vrem, atunci când am fost creați din Lumină, am primit la pachet și întunericul.

Simbolul Yin – Yang exprimă simplu și grațios, unitatea și armonia celor două aspecte aparent contrarii. Iar noi, conținându-le pe amândouă, respectăm paternul Yin-Yang. Fiecare element conține în interiorul său potențialitatea celuilalt; în interiorul celei mai pure lumini regăsim sămânța întunericului și în cel mai adânc întuneric vom găsi scânteia de lumină.

Adevărata noastră Ființă, Divinitatea însăși sunt ascunse privirii noastre, sunt în întuneric și își găsesc sălașul în profunzimea universului nostru interior. Ca să aflăm cine suntem, ca să regăsim Lumina suntem obligați să înfruntăm propriul nostru întuneric. Și pentru că nu putem vedea așa cum  suntem obișnuiți, ceea ce este în interior, suntem obligați să învățăm un nou limbaj, sa învățăm să ne simțim.  De aceea ne este atât de greu să ne adâncim în propriul nostru interior, de aceea ne împotmolim atât de des. Și lângă toate acestea, respiră frica pentru ceea ce am putea afla.

Probabil că foarte mulți am fi renunțat și ne-am fi mulțumit cu viața noastră micuță și comodă, păcălindu-ne zi de zi cu iluzii și himere iar când ne-ar durea mai tare „lasă că merge și așa” ne-ar fi scos din încurcătură.

Dar... Creatorul cel înțelept și ghiduș, a găsit o cale prin care să ne zgândăre din când în când și să ne readucă cumva aminte care este adevărul despre noi.

În ADN-ul nostru exită încriptate codurile Divinității. Prin semnale subtile, ele ne transmit că suntem creatori și știm să creem cu Lumină și Iubire. Ne spun că am ales să experimentăm creația în dualitate și că avem o infinitate de game de lumină și iubire pentru a crea tot ceea ce ne dorim. Scopul este de a continua creația și a înțelege  puterea și armonia unității prin  magia și iluzia dualității. Ne spun că întunericul este parte din noi și doar noi, prin rolul și atributele de creator, alegem când, cum și în ce proporție îl folosim în creația noastră.

Din unitatea care suntem, ne naștem și suntem învățați că suntem separați, separați în interiorul nostru (minte, suflet, sine), separați de corpul care ne poartă, de umanitate, de univers, de creația însăși.

Forțând nota, aș spune că din perspectiva unității care ar fi lumină, separarea ar fi întunericul. Ne construim viața în mrejele umbrelor separării având falsa convingere că asta este tot. Ca oamenii care nu au ieșit niciodată din peșteră și trăiesc prin umbrele proiectate pe pereți, nouă ne este frică de umbra copacului luminat de soare.   

Dar unicul scopul al acestei experiențe pământene este regăsirea întregului, a unității în interiorul și în exteriorul nostru. El este cel care ne cheamă, el este lumina care ne ghidează în marele întuneric necunoscut. Suntem meniți ca mai devreme sau mai târziu să ieșim din întuneric pentru a ne scălda în lumină.

De ce ne este frică de Întuneric?

Pentru că de fapt ne este frică de frica și întunericul propriei noastre creații.

Întunericul poți să îl străbați doar cu sinceritate și deschidere iar noi am învățat să mințim, să ne mințim că ne este bine și e ok. Am învățat să purtăm măști zâmbitoare, să vorbim despre lucruri mărețe ascunzându-ne propriile dureri, răni și minciuni. Am învățat să fim falși și să ne fie rușine de ceea ce suntem cu adevărat.

Da, umanitatea și-a construit bariere și ziduri interioare care, sub un fals sentiment de protecție fața de un dușman invizibil, a făcut ca ceea ce este natural și firesc să devină forțat. Da, umanitatea s-a obișnuit să creeze folosind mai mult întuneric, a ales ca element de bază frica în locul iubirii, însă, nimeni și nimic nu ne oprește să alegem o altă gamă de nunațe..., doar noi.

Poate a venit momentul să ne facem curaj să înfrutăm întunericul , să ne asumăm dualitatea ca parte a cine suntem astăzi și a lumii în care trăim. Poate a venit vremea să acceptăm că a te uita doar spre cer ignorand pamântul, doar spre lumină ingnorînd întunericul, doar spre stări înalte de conștiință refuzând să-ți privești și să-ți accepți propriile dureri și greșeli, este incorect și inadecvat căci doar înțelegând dualitatea putem redescoperi întregul.

Poate că a venit momentul să ne aducem aminte că suntem meniți a fi Creatori în Lumină, având tot ce ne trebuie pentru asta, că putem să reconstruim propria noastră creație, să alegem să îi dăm altă formă și altă culoare adaugând Lumină și Iubire, să ne aducem aminte că puterea de a stăpâni lumina și întunericul se află în noi și atâta timp cât credem în asta nimic nu poate să ne facă rău.