ABCul cunoașterii de sine - Mitul spiritualității

In cartea sa, Al cincilea legământ, Don Miguel Ruiz vorbește despre puterea și simbolistica cuvintelor și modul în care, în timp, semnificația unui cuvânt ajunge să fie pervertită, denaturată. Orice simbol capătă conținut și valoare prin descrierea și atributele care îi sunt asociate de cei care îl folosesc. Din acest motiv, ne trezim de multe ori folosind cuvinte fără să mai știm care era de fapt semnificația lor atunci când au fost create.

Acest lucru se întămplă din cauza modului în care suntem crescuți și obișnuiți să acumulăm informațiile. Educația noastră se bazează în primul rând pe ceea ce ne spun părinții și experiențele pe care le trăim alături de aceștia iar apoi vin restul. Așa că dacă am fost crescuți într-o famile religioasă putem să-l considerăm pe Dumnezeu chiar un fel de frate mai mare. În situația inversă, însă, putem să fim indiferenți sau chiar supărați pe EL, dacă asta este ceea ce ne-au transmis părinții noștrii. Cred că ești de acord, că indiferent de situație și moment, ni s-au inoculat percepții și definiții ale celor care ne-au educat fară să fim întrebați, noi ce părere avem și fără să avem posibilitatea de a verifica validitatea lor.

Spunem adesea “Așa este pentru că așa am fost învățat”, nu-i așa? Ne trezim astfel că și noi, într-un fel de necunoștință de cauză, perpetuăm percepțiile predecesorilor noștrii la care se vor adăuga în timp propriile noastre înțelegeri. Finalul este o denaturare cauzată de discrepanța care există între semnificația simbolului (cuvântului) și ceea ce am învățat noi că reprezintă acesta.

Cuvântul spiritualitate suferă de aceiași boală a denaturării și pervertirii.

Am fost învățați că spiritualitatea este așa o chestie obscură care se adresează ori celor religioși, ori altor neamuri (indieni, amerindieni, etc), ori unor filozofi cam duși cu capul. Nu e de mirare că, una dintre primele reacții ale majorității oamenilor este „ asta nu e pentru mine”. Indiferenți la ce însemnă, de fapt, și cu ce se mănâncă spiritualitatea, spunem “sunt prostii” convinși că ele nu se aplică vieții curente, dusă aici pe pământ sau ca să fim mai exacți “pe asfalt”.

Într-o lume materială, bazată pe frică și competiție, „Ce să fac cu spiritualitatea, că nu face nici bani și nici nu ține de foame, nu-i așa?” .. este o întrebare corectă, exactă, expresie a realității în care trăim.

Am fost învățați că spiritualitatea te îndeamnă să te depărtezi de material (ha ...  de bunurile tale de preț), să trăiești o viață mai mult decât modestă fără dorințe și preamărire (fără party , baruri, o țigară bună, o mașină tare și ultimul strigăt de iPhone), să meditezi (la cai verzi pe pereți), deci una peste alta să lași la o parte tot ce e mișto în lumea asa.

Ni s-a indus ideea că ăia, spiritualii, ori sunt niște looser-i care nu au reușit nimic în viață ori sunt niște „erori ” umane cauzate de cine știe ce accidente în timpul sarcinii sau copilăriei. Făcând rapid apel, la ceea ce știm noi că este normal, căpătăm prin comparație un sentiment de superioritate și ne permitem să concluzionăm că oricum, ca noi, așa cum suntem, e mai bine.

Surprinzător este că în ultimul timp, după cum ai văzut și tu, numărul acestor spirituali a început să crească vertiginos. Se vorbește de spirit, sine superior, conștiință, discuții cu îngerii, cristale și alte chestii nevăzute, moda vegetariană și vegană se extind tot mai mult și peste tot, ca să nu mai zicem că există nebuni care se hrănesc cică doar cu lumina de la soare... este ca și cum un fel de flagel se infiltrează în oameni pe nesimțite și ei săracii o cam iau rara.

Sunt pe aproape, hmmm ? 

Acuma, ție cum ți-o fi norocul ... scapi sau intri și tu în horă ca să dai bine, că de e trendy, sau ca să nu-ți pierzi prietenii sau iubita.

Dacă scapi o să negi cu și mai mută putere tot ceea ce ține de spiritual pentru că asta te face să fi împotriva valului, deci șmecher, iar dacă „te bagi” o să îngropi repede propriile tale păreri atât de bine conturate și susținute până acum, și o să le spui la restul că sunt fraieri.

DAR DACĂ ..., 

Dacă este adevărat ceea ce povestea Don Ruiz și acest simbol, cuvântul spiritual, a fost pervertit în mii le ani de existență a umanității în ceva complet diferit?  sau altfel spus,

Ce ai zice dacă ai afla că toată această poveste țesută în jurul cuvântului spiritualitate este aproape complet falsă, că au existat nenumărate interese pentru care adevăratul sens al cuvântului să nu fie spus mai departe, că incapacitatea, a mii de oameni care au trăit înaintea ta, de a accepta un adevăr, care este dincolo de realitatea imediată, a condus la aceea ce știi astăzi?  

Ok ... dincolo de înjurătură, dacă stai să de gândești puțin e cam ciudat .. e ca și cum o parte, mai mică sau mai mare, din propria ta poveste de viață este falsă căci ea s-a construit pe niște premize false, nu-i așa?.

Poate fi chiar dureros gândul că ai făcut atâția ani de școală și nimeni, absolut nimeni, nu s-a învrednicit să îți spună că de fapt spiritualitatea este despre tine, despre cine ești tu cu adevărat. Realizezi cumva că în toți acești ani ai învățat câte în lună și în stele dar mai nimic despre tine, despre ceea ce ești, ceea ce rămâne, dacă tot ceea ce consideri că ai și este al tău, totul, ar dispărea într-o clipă ?! Și ca să mergem și mai departe, realizezi că dacă este despre tine, de fapt spiritualitatea nu este ceva exterior ție, nu e a altora, și că o trăiești și tu ca și ceilalți de multe ori doar că nu ești conștient de ceea ce faci?

Ăia de te uitai nițel strâmb la ei, știau asta, doar tu dormeai în papuci. Căci din perspectiva lor, erai un fel de somnambul într-un vis draguț și atrăgător care prefera mici bucurii efemere, în loc să fie un împuternicit în propria sa măreție.

Aaa ..poate sună nițel cam sofisticat. Hai să spunem altfel – ei, spiritualii, știu că ai putea să mergi cu avionul iar tu te bucuri că ai descoperit o trotinetă.

Iată că a fi spiritual înseamnă de fapt să fi TU cel adevărat, cel căruia nu îi mai este frică de eșec, de lipsa de iubire, de a dărui și manifesta iubire, cel care trăiește realmente pacea, frumusețea, împlinirea, cel care nu mai trebuie zi de zi să se dea (fără a fi de fapt) șmecher și puternic și deștept în ochii lumii, pentru că el este deja asta. Acest TU, știe că este și nu are nevoie nici de justificări, nici de compromisuri sau confirmări din partea altora.  Toți absolut toți ne dorim și căutăm acest „EU”, doar că unii chiar vor să îl găsescă iar alții se amăgesc că l-au găsit, mințindu-se că mașina, casa, super fata /băiatul, super jobul sunt ceea ce căutau și aveau nevoie pentru a-l defini.

Să nu mă înțelegi greșit, eu nu spun că ar fi ceva rău să le ai (masina, casa, etc), spun doar că ele sunt efemere și că sunt incapabile să îți ofere ceea ce cauți. Păstrează-le dar fi conștient de ceea ce sunt cu adevărat, eliberează-te de dependența și captivitatea în care te atrag mereu.

A fi spiritual însemnă să accepți că tu ești mai mult decât un corp, o victimă a unui destin care uneori pare dur și mai ales fatidic, și că realitatea este cu mult mai vastă decât ai fost învățat și poți cuprinde acum.

A fi spiritual însemnă să te uiți la tine, să te iubești și să te ierți pentru toate prostiile pe care consideri că le-ai făcut, să îți dai voie să te eliberezi de încorsetările în care trăiești zi de zi. Lumea ta este creația ta prin ceea ce gândești, emani, judeci, condamni, iubești, urăști, accepți sau respingi.

Lumea ta este ceea ce vrei tu să fie dacă își asumi să iei frâiele vieții în propriile mâini altfel, oricât ți s-ar părea de ciudat și ai nega, vei fi un simplu pion în viețile altora. Prin ceea ce creezi, experimentezi și astfel te îmbogățești sufletește și devii mai înțelept.

Nu există restricții pentru un om spiritual altele decât cele auto-impuse. Este falsă ideea că poți să fi spiritual doar în vârf de munte sau „în pustie”. Poți să fi spiritual și pe stradă, și la volan, și la o bere, oriune. Spiritualitatea este, pur și simplu, așa că ea trebuie doar accesată și nicidecum creată.   

Părerea mea este că știm, absolut toți, că există o parte din noi ascunsă privirii și cunoașterii obișnuite, poate că nu toți conștientizăm asta în orice clipă. Există, în momentele noastre de singurătate și liniște, un fel de chemare, de nemulțumire, de lipsă permanentă care nu ne-o putem explica. De cele mai multe ori, în astfel de momente, mintea ne găsește repede o explicație și ratăm clipa de înțelegere a ceea ce se întâmplă. Există o remanență, care cumva hrănește și susține tot ceea ce facem, pe care am ajuns să nu o mai vedem dar asta nu înseamnă că ea nu există. Este acea parte din noi despre care vorbește spiritualitatea, este ceea ce nu putem să vedem, să atingem dar care ne definește ca oameni care trăim pe acest pământ.    

Puntea de legătură dintre ceea ce credeai că ești și cine ești de fapt se poate crea prin meditație. Așa că vezi tu „cai verzi pe pereți” ești tu. Un altfel de tu, TU cel întreg, cel adevărat, care a ales să trăiască experiența de a fi un mare boss, de a avea casă, mașină, să se vindece prin durerea unei boli, și câte și mai câte dar care este dincolo de ele. După cum spuneam, pe acest „TU” îl căutăm cu toții, conștient sau nu, pentru că asta de fapt ne este misiunea.

Acuma, că știi că adevărul este altul, îți mai este frică de spiritualitate ?