Vindecare

Imagini ale momentului, adânc îngropate și de mult uitate, au răsărit brusc la suprafață. Retrăiam durerea și rușinea resimțite atunci cu aceiași forță și neputință.

„De ce acum ?” am întrebat.

„Pentru că a venit momentul să treci și peste asta” mi-a spus EA cu o voce blajină.

Imaginile mi se perindau prin fața ochilor și eram din nou acolo în copilărie, speriată și rușinată. Și scrisoarea, da scrisoarea pe care i-o scriam mamei pentru că simțeam că nu o să pot să stau în fața ei și să-i spun. Vedeam lacrimile care curgeau și udau hârtia și sufletul meu atât de zbuciumat încercând să găsescă o cale prin care mărturisirea să prindă contur.

„Aveai 14 ani... o mică plăntuță îndoită de furtună, continuă EA. Ai reușit să te ridici totuși. Înțelegi acum că de fapt fost o eroare în modul în care ai înțeles efortul mamei și, de aici, amploarea pe care ai dat-o propriului tău eșec ?. Ai crezut că totul a fost pentru tine când de fapt era în primul rând vorba despre nevoia ei. Ea era cea care nu putea să stea departe de tine și nu invers. Binele tău a fost motivația de care avea nevoie ca să facă acest pas. Binele tău a fost un efect și nu o cauză, poți să vezi asta?. Ehh... . Așa fac mamele care nu se cunosc pe sine, așa ai făcut uneori și tu.”

În timp ce îmi vorbea, vedeam imaginea mamei și tot efortul ei. Vedeam aprecierea mea pentru ceea ce făcuse și cum inconștient clădeam în mine un munte de recunoștință și admirație; un munte pe care mi-a fost imposibil să-l urc complet.

„Privește ce s-a întâmplat mai departe” îmi zise.

Imaginile se succedau cu rapiditate. Momente importante din viața mea veneau unele după altele înșirate pe o ață.

„Uită-te bine. Toate aceste momente sunt legate de acel eveniment, de primul tău eșec. Mă rog așa l-ai definit tu. Inconștient, ai considerat că rezultatele tale TREBUIE să fie la nivelul efortului mamei, iar acest TREBUIE a ridicat ștacheta mai sus decât era cazul. Eșecul tău a fost infinit mai mic decât l-ai perceput atunci. Uită-te și vezi cum dorința ta de mai mult, mai sus, propria ta evoluție, s-a hrănit din acest prim eșec, marele TREBUIE. El a fost cel care a început să pună presiune pe tine că orice făceai parcă nu era de ajuns. Toate resursele tale le-ai pus în slujba compesării acelui prim eșec. TREBUIE să fie mândră mama!  ... cuvintele astea te urmăreau inconștient, cu toate că ea nu ți-a reproșat mai nimic, niciodată, dincontră."

„Ahhh .. atât de fraieră am fost?!” a comentat cârcotașul din mine

„De ce spui asta? Să înțeleg că negi tot ceea ce ai clădit până acum? Copilăria și adolescența au farmecul și provocările lor. Pentru toți oamenii este la fel. Unele experiențe sunt menite a fi profunde căci ele sunt cele care definesc drumul pe care veți merge mai departe. Ai ales să treci prin asta la un moment dat și iată cum acest moment a scos la suprafață determinarea, voința, puterea de muncă care zăceau în tine și de care aveai nevoie . Astăzi ești ceea ce ești și datorită acelui eveniment. Voi oamenii aveți această capacitate de a căra cu voi lucruri de care nici nu vă mai aduceți aminte și apoi vă întrebați de ce vi se întâmplă una și alta. Vă abandonați pe voi încercând la nesfărșit să compensați durerile din desagă.”  

„Iartă!”, mi-a spus EA puțin poruncitor.

M-am văzut luându-mă în brațe pe mine cea de la 14 ani, strângându-mă cu putere la piept. Mă oblojeam pe mine și lacrimile mele, cele de ieri și cele de azi.

„Totul va fi bine” îi tot spuneam celei mici. Sufletul îmi era plin de iubire și recunoștință pentru ea. Mă uitam la mine, cea mică, care mă privea întrebător pe mine cea de azi. Îmi revedeam viața și știam că aveam dreptate. „Va fi bine, ai încredere în mine.” I-am spus din nou. Mi-a zâmbit și i-am văzut gropițele din obraji ... ahh .. ce dor și jale.  

„Știu .. doare.” Mă vedeam pe mine în EA și știam că trăiam amândouă aceleași emoții.

„Este însă momentul să mergi mai departe, este momentul să renunți la acestă luptă inutilă de a demonstra ceva. Nu ai nimic de demonstrat nici față de tine nici față de altcineva. Eliberează-te de TREBUIE și de toată presiunea pe care ai pus-o asupra ta. Ești ceea ce ești și este suficient pentru că este maximul tău de azi. Cu toții uitați asta și credeți că dacă nu este TREBUIE, dacă nu este luptă, atunci nu trăiți. Aveți prostul obicei de a crede că lupta le rezolvă pe toate și singurul lucru pe care îl obțineți este de fapt să vă faceți singuri rău. Vă luptați să fiți în continuare ceea ce nu sunteți crezând că asta se așteaptă de la voi.  Cât de tare vă înșelați ..., căci singurul lucru pe care putem spune că ni-l dorim este să fim din nou împreună cu voi.”

Mintea mea tace copleșită de valul de emoții. Mă uit la EA cu privirea întrebătoare din copilărie.

„Totul va fi bine ai să vezi. Ai încredere și lasă-mă să am eu grijă de acum încolo de amândouă. Tu doar FI.” mi-a spus EA zâmbind.